În weekendul 1-2 noiembrie 2014, câțiva membri ai Centrului Universitar București au hotărât să lase în urmă vremea urâtă și mohorâtă a Bucureștiului și să se avânte pe un traseu spre cabana Malaiești. Mai auziseră ei ceva despre traseu și cabană de la niște înaintași de-ai lor ce fuseseră pe acolo la începuturile centrului, dar au zis că vor să-și încerce și ei puterile până acolo.
Noi, scribi destoinici ai cercetășiei, i-am rugat să ne povestească tot, dar ne-a venit de la ei doar o scrisorică, scurtă, dar concisă, și abia așteptăm să le urmăm pașii prin acele meleaguri pe viitor:
Luna
noiembrie a început într-un stil autentic cercetăşesc. Zorii zilei de sâmbătă,
1.11.2014, ne-au găsit pe patru dintre noi în trenul spre Buşteni. Hike-ul în Bucegi
a urmat traseul Tache Ionescu, spre cabana Mălăieşti. Ceaţa halloweeneană ne-a
urmărit fidelă, slujindu-ne drept motivaţie şi cotă altimetrică.
După
parcurgerea traseului al cărui peisaj ne-a arătat Parângul, Piatra Mare şi
Piatra Craiului, am ajuns la cabana Mălăieşti, unde chitariştii noştrii au fost
primiţi cu entuziasm. Ne-am bucurat până noaptea târziu de o cântare originală
şi diversă. Noi, scribi destoinici ai cercetășiei, i-am rugat să ne povestească tot, dar ne-a venit de la ei doar o scrisorică, scurtă, dar concisă, și abia așteptăm să le urmăm pașii prin acele meleaguri pe viitor:
Duminică, după ce am mai explorat împrejurimile, am coborât pe la cabana Diham. Am încheiat această excursie frumoasă într-un mod responsabil, exercitându-ne dreptul la vot."
Așa ne-a povestit Diana Cernat, proaspăt boboc în capitală, căreia îi urăm bun venit și multă baftă!
Închei și eu povestea la această oră târzie,
No comments:
Post a Comment