Deja îmi făceam
planuri, vise, rucsacul era deja făcut în mintea mea…Stai! Dar nu îi știu pe ceilalți.
Ce mă fac? Însă am adormit înainte să îmi pot răspunde la întrebare…
A doua zi văd pe
grupul centrului local că vom merge împreună. Dacă nu eram în metrou aș fi
sărit în sus de bucurie. Așa că mi-am suprimat pe cât posibil entuziasmul și
mi-am anunțat intenția de a participa. Chestiile organizatorice nu prea mă
interesau, pentru mine era important să ajung acolo. Am auzit că primii zece
înscriși au primit o surpriză, ulterior urma să aflu că îl implica pe Ryan
Gosling. Pentru mine conta că sunt pe listă și că pe 25 vom pleca spre Sinaia.
Stai! Cu ce plecăm ? Iar am visat cu ochii deschiși și am uitat să întreb. Eh
lasă că ne descurcăm noi cumva. Doar suntem seniori!
Mă tot uit fix
la ceas, poate descopăr că am super puteri și pot controla timpul la fel Hiro
Nakamura. Stai, stai…neah alarmă falsă! Iar a rămas fără baterie… Mai este o
săptămână până plecăm și îmi pare că mai e o veșnicie. Adorm visând la munți
înzăpeziți…
Alarma sună cu
insistență! 25 Februarie! Ce? Poate chiar am super puteri? Nu contează asta
acum, trebuie să plec și eu nu am rucsacul făcut. Cum o fi vremea? Nu mai
contează, îndeasă hainele în rucsac și fugi la gară că pierzi trenul. Am ajuns
la timp în gară, pe mine mă așteptau toțiCe drăguț din partea lor! Sunt înconjurat de oameni faini, dar oare cum or
fi ceilalți participanți?
Drumul cu trenul nu este chiar atât de lung mai ales când auzi tot felul de
povești despre cei pe care îi vom întâlni la cabană. Am senzația că va fi un
fel de reuniune a unei familii frumoase și numeroase totodată. Suntem 40 de
oameni? Îmi pare rău de pe acum pentru cei de la Salvamont.
Am ajuns în Sinaia. Simt cum aerul de munte îmi invadează plămânii. . Se
pare că a nins în zonă , iar soferilor le e teamă să urce. Ce fricoși! Până la
urmă găsim un șofer dispus să urce până sus. Peisajul este mirific. Plafonul de
nori pare că se închină falnicului Omu. Ne oprim brusc. Ce se întâmplă? Cum
adică până aici ne poți duce? Ok, de aici încolo facem hike. Aventura începe
mai devreme decât ne așteptam...
Pe drum, niște cavaleri de Cluj ne-au oferit o mână de ajutor cu rucsacii,
mai exact s-au oferit să-i care cu mașinile. Nuuu.... cine, eu?! N-am nevoie!
Ma descurc! Ce, mai e loc de un rucsac și a rămas doar al meu?Hai, fie...
Am ajuns la cabana Padina, care ne va fi casă pentru următoarele zile. Ne
ies în întâmpinare cei care au ajuns deja. Am aflat că ne-am adunat din aproape
toată țara. Centre din Cluj, Alba, Ciuc, Hunedoara, Iași și Craiova și-au
trimis reprezentanții la SNIS. Așa am înțeles că se prescurtează numele
evenimentului. Încă nu înțeleg de ce toți spun “Sănătate!” când se spune SNIS...
A
venit momentul deschiderii oficiale a evenimentului. Toți așteptăm cu nerăbdare
acest moment. Momentul în care vom începe aventura SNIS (Sănătate!). Ni se
urează bun-venit și facem cunoștiință unii cu alții. Blițurile străpung
liniștea nopții, cei care au rămas acasă trebuie să vadă ce au pierdut. Și cum
simțeam nevoie de un pic de energie, Gina ne-a provocat la un “Romeo și Julieta”. Acum că
văd pozele înțeleg pe deplin cât de amuzant este acest joc. Dar să revenim la
lucruri serioase, avem un set de reguli, avem program, avem borcan. Cum ce
borcan? Avem un borcan în care trebuie să punem 1 leu pentru fiecare moment în
care spunem ceva care se încadrează la 18+. Asta o să fie amuzant! SNIS a început!
Nu știu de
unde au apărut câteva chitări și după o scurtă sesiune de acordat, încep să se
audă cântecele. La un moment dat mai vin două mașini și gașca se mărește. Mâine
dimineață vom fi în formula completă. Ni se reamintește că la ora 7:30 este “Înviorarea”(Cuvântul ăsta ar trebui scos din dicționar). Însă
nimeni nu vrea să plece la somn. Se simte din plin atmosfera unei familii
frumoase, care se reunește după o lungă perioadă de timp.
Alarma ceasului este înlocuită de câteva cântece bisericești și ceva manele
rave (da există și așa ceva). Este ora de trezire, iar câțiva dintre noi sunt
nevoiți să cotizeze cu câte un leu la borcan. Se anunță că trebuie să fim în
formulă completă la înviorare, altfel facem genuflexiuni. Ce centru local
credeți că nu a reușit să facă asta? Exact. Mulțumim, Eugen! Mulțumim din suflet!
Măcar nu suntem singurii.
Ne pregătim de plecare. Plafonul de nori este un pic prea jos. Există
posibilitatea să nu putem face întregul traseu pe care ni l-am propus. Alfa,
câinele salvamontist, ne deschide drumul. Imaginea a 40 de oameni, în șir, pe
munte te lasă fără cuvinte.
Șaua Strunga este destinația noastră. Fotografii nu stau deloc. DSLR-urile
trag rafale de cadre, riscând să producă o avalanșă- o avalanșă de postări pe Facebook. Din
fericire cei de la Salvamont ne arată
cum să ne deplasăm în grup mare printr-o zonă cu risc de avalanșă.
Luăm o pauză pentru o poză de grup. Șunculiță, cățelușa de la cabană,
adoarme pe un rucsac din cauza extenuării, cât timp noi învățăm cum se caută
victimele unei avalanșe. Exersăm și câteva tipuri de noduri, Șunculiță încă doarme neclintită. Pentru că nu mai putem
înainta din cauza condițiilor meteorologice, încingem o “Gașca” și mai apoi puțin “British Bulldog”. Ne
întoarcem către cabană în pas domol. Cineva strigă “Bombaaaaaa”
chiar lângă o stână. Pământul miroase
ciudat. Stai, ăsta nu e pământ. Hey, nu e amuzant!
Seara la cabană, salvamontiștii ne
prezintă câteva clipuri filmate în cadrul intervențiilor lor. Avem sesiune de
evaluare a zilei. Suntem toții de acord că am profitat la maxim de această zi.
Încercăm să facem un plan pentru a doua zi, dar cum prognoză meteo nu pare
promițătoare am stabilit că vom hotărî dimineața ce vom face. Chitările încep
din nou să cânte. Distracția și voia bună pun stăpânire pe Cabana Padina.
Băieții ăștia chiar au un repertoriu impresionant de melodii cu care te
poți trezi dimineața. De data asta suntem în formulă completă la înviorare. Mă
mir!
Vârful Omu nu își arată fața în această dimineață, așa că hotărâm să mergem
în vizită la Babele. Drumu-i greu, zăpada-i albă și nu văd nimic în ceață.
Astăzi suntem împărțiți pe patrule, fiecare cu numele ei, strigăt și toate
cele. Se încearcă câteva cântece montane, dar fiecare strop de energie contează
așa că renunțăm la idee. Ajungem pe platou, unde Babele sunt foarte indispuse.
Cred că nu au primit pensia sau ceva de genul ăsta. Sfinxul este puțin răcit și
strănută chiar în momentul pozei de grup. Unii dintre noi vor să încercăm un
traseu pănă la Caraiman, însă vizibilitatea nu ne permite acest lucru. Așa că
la îndemnul celor de la Salvamont ne îndreptăm spre Piatra Arsă. Peisajul este
superb, cred. Nu văd la 10 metrii în față! Iar ne-am oprit?Știi ce, doar e
iarnă, nu? Bulgăreală în 3, 2, 1...
Ne-am întors la cabană istoviți, aproape prea istoviți ca să mai mâncăm....
De fapt, dacă mă gândesc mai bine...OSPĂTAR! O porție de mici să fie! Că doar e
ultima seară și ne trebuie energie, nu glumă! Fiecare patrulă a pregătit câte
un moment special pentru întâlnirea din jurul focului de tabară.
Ashu unde este focul de tabără? Nu ai zis tu că “Ashu
make fire”? Focul se aprinde într-un
final.
Rând pe rând fiecare patrulă își face “numărul”. Unii au cântat, alții au povestit, unii au strigat „BOMBOANE”.
Totul a fost frumos însă punctul culminant a fost momentul în care am început
să îi cântăm Ginei “La mulți ani”, iar când a venit și tortul deja eram toți în delir. Gina a plâns un pic,
deși dacă o întrebi nu o să recunoască asta (shhh). După o sesiune rapidă de
poze, am primit bezele și biscuiți. Cele mai bune bezele mâncate în jurul unui
foc de tabără. Și când ai lângă tine o mulțime de oameni faini timpul parcă stă
în loc. Cineva spulberă momentul solemn din jurul focului, aducându-ne aminte
de tortul Ginei care a fost dus în cabană. Sper să mai prind și eu o bucată.
În jurul mesei, pe care sunt feliile
de tort, sunt adunați toți băieții. Nimeni nu are voie să se apropie de tort.
Până la urma fiecare primește câte o bucată. Apoi restul feliilor se împart
frățește între cei care mai puteau mânca. Nu cred să fi mâncat un tort mai bun
până acum și era păcat să nu mănânci 3 felii!
Ca în fiecare seară chitările dau tonul petrecerii. Fiind ultima seară
trebuie să o facem memorabilă. Cabana răsună de cântece și niciunul dintre noi
nu vrea să meargă la culcare. Și totuși...e 4 dimineața!
Ne strângem în careu pentru ultima oară. Ultima înviorare. Iuga are grijă
să ținem minte ultima înviorare.
Ultima poză de grup. Despărțirea e grea, mereu a fost. Ne urcăm în mașini
și plecăm spre casele noastre cu promisiunea de a ne revedea curând. Însă nu
înainte de ne îmbrățișa din nou și a striga cât ne țin plămânii : “Cercetași! Gata
Oricând!”
Și totuși cuvintele
nu pot reda cu exactitate ce a însemnat, pentru noi, SNIS. (Sănătate!) Hey,
acum am înțeles care e faza cu “Sănătate!” Subtil, foarte subtil.
//Articol scris de G(Alexandru Grigore).
<< Mai multe poze găsiți pe pagina de facebook a Centrului Universitar București(aici) >>
No comments:
Post a Comment