O nouă vineri, un nou weekend. S-a
dat startul la evadarea din rutina zilnică și nimic nu prevestea ceva
interesant pentru acest sfârșit de saptămână.
În timpul clasicei plimbări cu
metroul închid ochii pentru o secundă, casc de la oboseală și mă cufund în
sunetele plăcute ce răsună din căști.
Nu știu dacă a trecut un minut sau o
eternitate dar, odată ce am deschis ochii, metroul dispăruse, iar trepidațiile
acestuia erau înlocuite cu altceva. Eram călare pe un cal și în jurul meu erau încă
10 călăreți, unii îmbrăcați în straie turcești, alții în portul specific
poporului român. Privindu-mă am descoperit că eram îmbrăcat în hainele unui șef
al ienicerilor din timpul sultanului MirCiobanu.
După o călătorie istovitoare de mai
multe ceasuri am ajuns la destinația noastră. Am aflat că târgul unde am
poposit se numea Bușteni și era zona neutră aleasă pentru negocieri în eternul războiul
româno - otoman.
În timpul ospățului acompaniat de
fine acorduri de chitară dat în cinstea invitaților de către cardinalul Băran
împreună cu episcopul Mărăcine am aflat povestea evenimentelor ce urmau să se
întâmple: o competiție între cele 2 popoare mare cât o bătălie.
Zorii zilei au adus cu ei un peisaj
de vis ce m-a ajutat să uit complet de locul și timpul de unde veneam. Așa cum
spuneau termenii negocierilor fiecare din cele 2 părți a trebuit să-și lase acasă
armele și să fie pregătiți pentru orice provocare aleasă de partea neutră.
Astfel se face că pregătirile de
competiție au început prin a făuri stindardele de luptă și armele necesare
probelor impuse.
După o muncă asiduă, chiar înainte
de amiază, a avut loc prima confruntare dintre turci și români: tirul cu arcul,
aruncatul suliței și utilizarea unei arme la alegere pentru distrugerea unei ținte.
După încercări repetate valahii au reușit să câștige prima etapă a competiției,
așa că totul urma să se decidă în cea de-a doua parte a zilei.
La întoarcerea în cetate, contesa
Mihaela și prea-buna domniță Mimi ne-au așteptat cu un prânz pe cinste gătit cu
binecuvântarea și bunăvoința zeului Zamolxe-Lulu.
După-amiaza a fost rezervată unor
batalii non-violente în care soldații români și cei otomani și-au arătat
vitejia. Așa cum ziceau turcii, ghiaurii au ieșit din nou câștigători și astfel
această bătălie a fost câștigată de români.
Odată cu apusul soarelui și cu
încununarea victoriasă a domnitorului român Marius cel Negru, a început petrecerea
ce avea să pecetluiască acest moment memorabil din istoria războaielor: prima
bătălie fără victime. Muzica a răsunat, voia bună s-a adunat și participanții
au ajuns în paturile lor târziu în negura nopții.
Cea mai accesibilă atracție din
apropierea târgului Bușteni era o cascadă vestită pentru muzica ce o revărsa în
jurul ei, astfel că la îndemnul organizatorilor am plecat de dimineață devreme
pentru a vedea o frumusețe rezervată de natură doar pentru cei ce știu să o
prețuiască cu adevărat. Odată ajunși acolo am fost martorii unui moment cu
adevărat sublim: pe fundalul muzicii cascadei a început să plouă cu frunze
multicolore înconjurând totul ca un covor tomnatic.
Am plecat călare înapoi spre casele
noastre când deodată totul s-a întunecat și o liniște desăvâșită s-a așternut.
În secunda următoare a început să se audă din ce în ce mai tare huruitul
mecanic al metroului, iar eu m-am trezit în același loc ca la început, de parcă
trecuseră doar câteva clipe.
Și totuși ceva era diferit: mă
simțeam mai împlinit spiritual și mai pregătit fizic pentru a da din nou piept
cu viața cotidiană.
P.S. : Aceasta este povestea
deschiderii celui de-al treilea an cercetășesc pentru CUB, petrecută într-un
loc deosebit alături de oameni speciali. Îi mulțumim lui Vlad Băran pentru
găzduire și întregii echipe de organizare pentru povestea și activitățile
imaginate.
//Articol scris de Mircea Ungureanu
<<Mai multe fotografii gasiti pe pagina de facebook a Centrului Universitar Bucuresti: aici>>