- Cum a fost în
excursie?
A ce fain, facem reportaj!
Păi, ne-am dat întalnire la 6 fix în față
la MC pentru că….lumea mai și bea cafea. La 6.20 aveam trenul. Ne-am urcat în tren
și am încercat sa gasim loc.
- Apoi?
În jur de 9 am ajuns în Azuga, echipați,
pregătiți de aventură, ne-am luat rucsacii și am pornit voioși la
drum.
Trebuia să mergem pe traseul cu triunghi
galben și țin
minte că prima dată am făcut stânga și am dat de mocirlă, am mers, am
alunecat.... dar nu foarte tare, nu am căzut. Am mers cât am mers, iar Miha ne-a zis că-i ideal să mergem 45 de
minute și apoi să facem o pauză.
Am mers.... după care eu am obosit și am
cerut pauză. Aveam neaparată nevoie să mănânc ceva dulce, iar datorită Dianei
am avut parte de ciocolată(din cauză ca mintea mea creață a uitat ciocolata în
frigider). După 5 minute ne-am pornit la drum și de acolo
a început greul: am urcat și am tot urcat ...la un moment dat am dat de un buștean
(pe care nu o sa îl uit niciodată, avea multe ciuperci pe el) .
- Și ce s-a mai intamplat după?
Până sus la brad a fost partea grea a
traseului. La un moment dat m-am blocat
pentru că nu puteam să mai urc, mă dureau gambele de nu mai puteam iar Mihai
era în fața mea așa că i-am zis “te rog
ajută-mă, nu pot să urc”, iar el s-a întors,
a facut 2 pași înapoi și a întins o mână și eram: “Jack…….Jaaaaack! Du-te,
lasă-mă! Continuă, lasă-mă cu urșii”. Dar nu m-a lăsat și m-a ajutat să urc, iar de
atunci Mihai a crescut în ochii mei (așa se formează marile prietenii!).
După aia am urcat, am urcat, am
urcaaaat..........am urcat până am ajuns la „brăduț”, care era un brad gigantic. Acolo ne-am oprit, am stat cam 15 minute să
mâncăm, ne-am relaxat și am continuat drumul spre Dihamul Militar, dar nu înainte să facem o poză de grup( imediat
după brăduț).
Am tot mers și am tot povestit, până ce stropii de ploaie au început să cadă
(până ce natura a început să vorbească cu noi!!!) și într-un final am ajuns și noi la cabana
Diham, unde am văzut primul “sens giratoriu din vârf de munte”.
Ne-am cazat, ne-am
schimbat și am coborât în sala de mese unde am mâncat ceva cald. În acea zi am învățat să joc aproximativ 5 jocuri de care nu auzisem până atunci;
cel mai frumos a fost Jungle Speed. Am și o vânătaie de la el, o să o țin
amintire și o s-o refac de fiecare dată când dispare. (glumă)
S-a și cântat, a fost genial, au fost o
grămadă de melodii necunoscute, dar totuși m-am simtit super.
A doua zi dimineață ploua(tare). Am plecat
în jur de 11 urmând traseul triunghiului albastru și am tot coborât pe ploaie până am ajuns la Caban Gura Diham continuând înspre Bușteni, timp în care Ana-Gabriela a învățat un cântecel (Rempopi)
.
Nici când am ajuns în Bușteni ploaia nu a
vrut să se oprească. ”Lasă ploaia să ne
uuuude, atunci când grijile sunt muuuulte”(cântec).
Ne-am urcat în final în tren, acolo
ni s-a facut dor de Jungle Speed, așa că l-am scos la înaintare, chit că
lumea s-a uitat puțin ciudat.
Miha, ne-a dat cam toate clementinele ei
și ni le-a și decojit (ceea ce mi s-a părut super drăguț).
În fine, seara am ajuns în București și am
plecat fiecare spre casa lui.
- Zi-mi cel mai
frumos lucru în legătură cu activitățile din acest hike:
Că am cântat pe traseu.Că cineva a avut
chitara și am cântat la cabană, m-am simțit ca un pui de rață la sânul găinii.
- Cel mai frumos
lucru în legătură cu traseul:
Că a plouat când am plecat.
- De ce?
Mă simt mai aproape de natură atunci când
plouă. :D
- Altceva?Sfaturi?
Nu știu ce sfaturi aș putea să dau eu după
primul hike ever, dar ai nevoie de măcar 2 ore de sport pe săptămână și învață
cantece, te ajută pe traseu, asta dacă ai și cu cine să le cânți J .
- Mulțumesc!
<<Mai multe fotografii puteți găsi pe pagina de Facebook a Centrului Universitar București: aici>>
