Patria noastră - muntele

Printre multele doruri mărunte pe care le-am resimțit într-un an petrecut peste hotare, unul m-a lovit într-o zi cu toată forța unei revelații: dorul de mitologiile muntelui. Poate nu vă sună cunoscut dar sunt sigură că e în sângele multora dintre cei care merg în pelerinaj pe poteci de stâncă. E genul ăla de lucru pe care nu realizezi că îl ai și ții la el, până în ziua în care nu îl mai ai. Într-o zi am simțit că îmi e teribil de dor să aud poveștile născute în sânul muntelui, date mai departe în viu grai și cântate uneori în jurul focului. Sunt poveștile acelea pe care le cunosc toți străinii de la foc și care ne fac să nu mai fim atât de străini unii pentru alții, oferindu-ne un lucru în comun: cultura muntelui.

Aș putea vorbi despre povești, cântece, munți în general sau despre Carpații semeți ce ne traversează țara, dar cred că cel mai mult contează pentru noi, ca grup de oameni, motivele pentru care revenim iar și iar la munte. Și pentru că nu aș putea vedea muntele cu atâția ochi încât să-i construiesc un elogiu demn, mi-am rugat colegii să mă ajute să explicăm de ce noi cercetașii, noi românii, noi oamenii, iubim muntele atât de mult.E surprinzător câte povești diferite și totuși atât de similare avem de zis...

„Adeseori am fost întrebat: „De ce muntele?” şi niciodată nu am putut să nu mă umplu de energie şi adrenalină când mă gândesc. Pentru mine muntele reprezintă modul meu de a evada din cuşca zilnică, numită oraş; este locul unde pot să fiu eu şi mai ales unde eu pot să mă cunosc pe mine. Încă îmi amintesc primul pas pe munte, simt cum piciorul meu se afundă uşor în pământul proaspăt şi cum bocancul meu îşi lasă urma acolo, simt cum aerul proaspăt al muntelui îmi umple plămânii şi îmi purifică sufletul, simt mirosul de brad,de apă şi de pietre care mă învăluiesc în speranţă şi linişte. Cu fiecare pas, cu fiecare metru pe munte simţi din ce în ce mai tare bătăile acestuia… care pur şi simplu, te cheamă! ”- Cosmin Alexandru Gurau

„Niciodată nu mi-am pus întrebarea de ce îmi place muntele, efectiv mi se pare natural să merg acolo. Acum că mi s-a pus această întrebare ...muntele pentru mine e un fel de acasă, un loc unic și special. Un loc care, de-a lungul anilor, a devenit un spațiu potrivit pentru a dezvolta vise și a reflecta la propriile mele valori; cumva absoarbe o parte din mine.

Muntele întodeauna îți oferă un loc special în care să te uiți la Soare și la nori sau un loc în care să asculți păsările și copacii.E mai mult decat o natură frumoasă, e un loc în care mă regăsesc.”  -Mihaela Ciobanu

„Pentru mine muntele este casa mea..este locul unde sunt eu cu mine însămi..este locul unde pot fi eu..este locul în care visez și mă simt cu adevărat împlinită..este locul unde se află sufletul meu. ” -Gina Crihana

„Muntele e locul în care mă simt acasă,unde rezonez cu natura și mă regăsesc pe mine.  Sunt oameni care mă întreabă de ce mă “chinui” cu rucsacul în spate să urc până sus, când poate aș putea să ajung în altă parte cu mașina mai ușor. Ei nu înteleg satisfacția de a urca pe munte 4-5 ore, de a merge pe traseele din pădure și de a descoperi muntele …nu din cărți, nu din poze, nu din poveștile altora, ci așa cum este, viu și sălbatic. Ei nu înțeleg mulțumirea mea atunci când ajung sus,când  îmi ridic capul din pământ și rămân tăcută pentru câteva momente când văd frumusețea masivelor care mă înconjoară și realizez cât de mici suntem sub incidența lor. Până și cafeaua de dimineață are alt gust atunci când o bei în vârf de munte și vezi ceața sau norii cum se ridică și lasă în urmă valea care cu o zi în urma ai urcat-o. Mulțumesc muntelui pentru fiecare clipă de fericire pe care mi-a oferit-o. ” -Anca Tofan

Să fie ăsta oare secretul? Așa cum ne întoarcem mereu în locul în care am crescut, ne întoarcem mereu sub umbra muntelui, părinte impunător dar grijuliu, care a crescut în noi încredere și ne lasă mereu vise și experiențe noi cadou.

„Fascinația pe care o aveam față de înălțimile munților a pălit în momentul în care am primit îndrumarea localnicilor pe cărari de munte știute doar de ei. E minunat sa fii la înălțime, cucerind natura, dar este cu atât mai prețioasă experiența de a străbate colțuri nemaivăzute ascultând povești, privind meștesuguri, devenind una cu natura.”  Andrada Crăciun

Și suntem un popor fericit să avem muntele în grădină. Ce bine că îi iubim atât de tare încât și-au făcut loc în fundamentul a ceea ce suntem, în cântece, în imagini, în vise, în povești.

„Muntele e acolo din totdeauna, ne-am născut în brațele lui sau puțin mai departe dar l-am iubit în fiecare zi. Oare cum ar fi viața făra el, fără prelungile plimbări printre creste, fără vârfurile-i pline de zăpadă, animalele ascunse printre acele de brad și cântecele șoptite. Să-i urăm muntelui "la mulți ani!" și să ne amintim toate clipele frumoase petrecute împreună!” Roxana Crăciun

Și pentru că sunt un loc atât de drag nouă, aproape sacru într-un sens, pentru că ne-au afectat istoria, pentru că ne-au hrănit trupul și spiritul, pentru că ne învață la fiecare pas câte ceva despre noi, și pentru multele alte motive  pe care nu avem timpul să le enumerăm, să facem o plecăciune în fața muntelui, și să-i sărutăm poalele cu respect pentru că ne primește mereu înapoi acasă. 

P.S.

„Pentru că munții au fost întotdeauna pentru poporul român un ajutor de nădejde în vremurile grele, iar pentru asta merită tot respectul nostru. Nu uitați asta data viitoare când aruncați gunoaie pe jos sau tăiați copacii.” Mircea Ungureanu


//Articol scris de Stefania Sahanschi