October 15, 2014

Un turc la cetatea lui Băran


            O nouă vineri, un nou weekend. S-a dat startul la evadarea din rutina zilnică și nimic nu prevestea ceva interesant pentru acest sfârșit de saptămână.
            În timpul clasicei plimbări cu metroul închid ochii pentru o secundă, casc de la oboseală și mă cufund în sunetele plăcute ce răsună din căști.
            Nu știu dacă a trecut un minut sau o eternitate dar, odată ce am deschis ochii, metroul dispăruse, iar trepidațiile acestuia erau înlocuite cu altceva. Eram călare pe un cal și în jurul meu erau încă 10 călăreți, unii îmbrăcați în straie turcești, alții în portul specific poporului român. Privindu-mă am descoperit că eram îmbrăcat în hainele unui șef al ienicerilor din timpul sultanului MirCiobanu.
            După o călătorie istovitoare de mai multe ceasuri am ajuns la destinația noastră. Am aflat că târgul unde am poposit se numea Bușteni și era zona neutră aleasă pentru negocieri în eternul războiul româno - otoman.
            Undeva la marginea pădurii trona locul viitoarelor tratative – Cetatea lui Baran, un castel cu priveliște superbă către munți așa cum aveam să aflu în dimineața următoare.
            În timpul ospățului acompaniat de fine acorduri de chitară dat în cinstea invitaților de către cardinalul Băran împreună cu episcopul Mărăcine am aflat povestea evenimentelor ce urmau să se întâmple: o competiție între cele 2 popoare mare cât o bătălie.
            Zorii zilei au adus cu ei un peisaj de vis ce m-a ajutat să uit complet de locul și timpul de unde veneam. Așa cum spuneau termenii negocierilor fiecare din cele 2 părți a trebuit să-și lase acasă armele și să fie pregătiți pentru orice provocare aleasă de partea neutră.
            Astfel se face că pregătirile de competiție au început prin a făuri stindardele de luptă și armele necesare probelor impuse.
            După o muncă asiduă, chiar înainte de amiază, a avut loc prima confruntare dintre turci și români: tirul cu arcul, aruncatul suliței și utilizarea unei arme la alegere pentru distrugerea unei ținte. După încercări repetate valahii au reușit să câștige prima etapă a competiției, așa că totul urma să se decidă în cea de-a doua parte a zilei.
            La întoarcerea în cetate, contesa Mihaela și prea-buna domniță Mimi ne-au așteptat cu un prânz pe cinste gătit cu binecuvântarea și bunăvoința zeului Zamolxe-Lulu.
            După-amiaza a fost rezervată unor batalii non-violente în care soldații români și cei otomani și-au arătat vitejia. Așa cum ziceau turcii, ghiaurii au ieșit din nou câștigători și astfel această bătălie a fost câștigată de români.
            Odată cu apusul soarelui și cu încununarea victoriasă a domnitorului român Marius cel Negru, a început petrecerea ce avea să pecetluiască acest moment memorabil din istoria războaielor: prima bătălie fără victime. Muzica a răsunat, voia bună s-a adunat și participanții au ajuns în paturile lor târziu în negura nopții.
            Cea mai accesibilă atracție din apropierea târgului Bușteni era o cascadă vestită pentru muzica ce o revărsa în jurul ei, astfel că la îndemnul organizatorilor am plecat de dimineață devreme pentru a vedea o frumusețe rezervată de natură doar pentru cei ce știu să o prețuiască cu adevărat. Odată ajunși acolo am fost martorii unui moment cu adevărat sublim: pe fundalul muzicii cascadei a început să plouă cu frunze multicolore înconjurând totul ca un covor tomnatic.
            Am plecat călare înapoi spre casele noastre când deodată totul s-a întunecat și o liniște desăvâșită s-a așternut. În secunda următoare a început să se audă din ce în ce mai tare huruitul mecanic al metroului, iar eu m-am trezit în același loc ca la început, de parcă trecuseră doar câteva clipe.
            Și totuși ceva era diferit: mă simțeam mai împlinit spiritual și mai pregătit fizic pentru a da din nou piept cu viața cotidiană.

            P.S. : Aceasta este povestea deschiderii celui de-al treilea an cercetășesc pentru CUB, petrecută într-un loc deosebit alături de oameni speciali. Îi mulțumim lui Vlad Băran pentru găzduire și întregii echipe de organizare pentru povestea și activitățile imaginate.


//Articol scris de Mircea Ungureanu
<<Mai multe fotografii gasiti pe pagina de facebook a Centrului Universitar Bucuresti: aici>>
            

No comments:

Post a Comment