November 18, 2016

Weekend departe de casă


   Și uite așa, la scurt timp după ce m-am alăturat cercetașilor de la CUB,  a avut loc și prima excursie.
    Într-o friguroasă după amiază de vineri am ajuns la Băneasa (înca nu știu de ce ne-am întâlnit tocmai acolo) ca să pornim la drum. Din cei 5 oameni care plecam la Sâmbata, am rămas 4, pentru că Eugen, daa, acel Eugen cu mașina care trebuia să ne ducă până la cabană, nu a mai venit. Dar ne-a lăsat mașina lui și așa a început aventura weekend-ului nostru.
    Am plecat pe la 17:30 din București și am ajuns la „parcare” pe la 23:00. De acolo am luat-o la pas înspre cabana Valea Sâmbetei. Era frig, gheță, întuneric, dar nimic din toate astea nu ne-a putut opri din drumul nostru. Până să vedem luminile de la cabană am început să simt miros de mâncare, iar Adi mi-a spus că am halucinații. Foarte posibil, nu zic nu, îmi era destul de foame și nu cred că eram singura. Într-un final am ajuns și la „căldură” (doar prima senzație a fost de căldură, după...). Cei din Alba Iulia erau deja ajunși și se pregăteau de culcare. Ne-am alăturat și noi mai târziu, dar nu înainte să ne luăm câte un ceai pe care l-am băut lângă sobă, in sala de mese.
    Prima noapte a fost super frig. Aveam o sobiță care nu prea coopera cu noi și nici sacii de dormit nu îi luasem, mai puțin Octavia care nu prea a avut probleme.
    Ziua de sâmbătă a fost genială! Dimineață ne-am întalnit cu cei din Alba, am mâncat împreună și am stabilit să urcăm până pe Fereastra Mare. În jur de 11:30 – 12:00 am pornit la drum, îmbrăcați gros, echipați corespunzător și dornici de aventură.  Am urmat traseul marcat cu triunghi roșu. La scurt timp de la plecare am făcut o mică pauză ca să mai dăm jos din multele straturi de haine și să ne luam ochelarii de soare pentru că vremea a fost de partea noastră.
     Încet, încet am urcat pâna la niște pietre mari, unde ne-am oprit ca să mâncăm și să bem. Fiecare avea câte ceva bun, inclusiv niște alune „Royale” pe care le avea Tudor din Alba. ( Eu când am auzit că le zice Royal m-am gândit la Royal canin). După pauza de masă și de poze ne-am continuat drumul, care încă era ușor.
     Înainte de a ne aventura pe cea mai grea parte a traseului ne-am oprit la o stâncă pe care ne-am urcat cu toții, mai puțin Ioana, care ne-a făcut poze.
     Panta cea grea ne-a luat mai mult timp decât am crezut, dar cel mai important este că am reușit să ajungem toți sus. Priveliștea era „WOW”! Am poposit acolo ceva timp, ne-am odihnit, am mâncat și am făcut poze îmbracați... sau nu. O parte din cerce au mai urcat ca să vadă vârful Moldoveanu, iar când s-au întors am pornit înspre cabană. Panta cea grea a fost floare la ureche pentru ca ne-am dat ca pe tobogan.
     Ne-am întors mult mai repede decât am estimat. Rupți de oboseală ne-am așezat la masă unde am mâncat, am băut și am cântat împreună cu Adi. În a doua seară eu m-am ocupat de foc. A fost destul de greu. L-am resuscitat de câteva ori, dar a rezistat până pe la vreo 2-3 noaptea. Ce să-i faci?
Duminică dimineața a fost o zi tristuță pentru mine. Am cunoscut oameni faini și știam că o să ne despărțim, dar am rămas cu amintiri frumoase de care am să-mi amintesc mereu cu cea mai mare plăcere.
     Am coborât pe ploaie până la mașini unde ne-am luat rămas bun și a rămas să ne vedem data viitoare.  Mașina  lui Eugen a fost mereu ok (doar mesajul ăsta l-a primit de la noi), iar noi am ajuns cu bine acasă.

//Articol scris de Ana Maria Pamfile
Găsiți mai multe imagini aici, pe pagina de Facebook a Centrului Universitar București.

No comments:

Post a Comment